Descoperirea Sistemului Endocanabinoid

Sistemul endocanabinoid (ECS) a reprezentat o țintă fiziologică fascinantă în ultimele decenii. Studiile au identificat receptorii asociați, liganzii și enzimele sistemului prin tot corpul - de la sistemul imunitar și cel nervos, la piele și oase. Din ce în ce mai multe studii sugerează că ECS-ul joacă un rol fundamental în fiziologia umană; și anume, în a ajuta alte sisteme să mențină o stare de echilibru sau „homeostazie”.

Știința a demonstrat că modularea acestui sistem cu ajutorul fitocanabinoizilor (cum ar fi CBD-ul, CBN-ul etc.) este promițătoare în numeroase contexte. Dar de unde a început totul?

Continuă să citești pentru a afla cine a descoperit ECS-ul și când a dat peste acest sistem vital.

Descoperirea ECS-ului

Un lucru interesant îl reprezintă faptul că descoperirea canabinoizilor este anterioară descoperirii ECS-ului. De fapt, aceste molecule au fost instrumente vitale în descoperirea rețelei homeostatice. Se știe că CBN-ul a fost izolat pentru prima dată la sfârșitul secolului al XIX-lea, urmat de CBD și THC, la mijlocul secolului al XX-lea, totuși cercetătorii nu au identificat mecanismul celular exact al acestor canabinoizi decât decenii mai târziu.

THC-ul a fost în centrul atenției în primii ani de studiu al canabinoizilor, în mare parte datorită efectului său psihoactiv. Nu a durat mult până când cercetătorii au descoperit natura hidrofobă a moleculei - nu se absoarbe bine în apă. Acest lucru i-a condus la ipoteza că THC-ul este atras de grăsimea din organism și probabil că exercită o acțiune nespecifică în membranele celulare, și nu direct în locurile specializate de conectare.

Deși această ipoteză avea sens, studiile ulterioare au dat-o peste cap. După efectuarea experimentelor cu analogi sintetici ai THC-ului, cercetătorii au început să expună ideea siturilor de conectare a „canabinoizilor”.

Apoi, în 1988, cercetătorii au identificat primul sit specific de conectare al unui analog al THC-ului, folosind molecule marcate radioactiv. William Devane și colegii săi din Departamentul de Farmacologie, de la Facultatea de Medicină a Universității St. Louis, au efectuat experimentul pe creierul șobolanilor. Acest studiu a deschis calea pentru studiile efectuate de Lisa Matsuda și alții, care au identificat receptorul CB1 în anii '90. Ei au făcut descoperirea revoluționară prin clonarea unui ADN „complementar”, care codifică receptorul cuplat la proteina G (CB1).

La scurt timp după, a urmat descoperirea receptorului CB2. Sean Munro și colegii săi au lansat ipoteza cum că restul canabinoizilor, cei non-psihoactivi, trebuie să își producă efectele printr-un alt receptor, neidentificat încă. În 1993, echipa a raportat clonarea receptorului CB2. Cu toate acestea, au observat o lipsă a acestor receptori în creier, descoperindu-i în celulele imunitare.

Descoperirea acestor ținte moleculare este cu siguranță utilă pentru înțelegerea ECS-ului, dar cum funcționează acesta? La fel ca sistemul opioid endogen, care utilizează endorfine, ECS-ul are propriul set de molecule de semnalizare - endocanabinoizii.

Lumir Hanus și alți colegi cercetători de la Universitatea Ebraică din Ierusalim au descoperit primul endocanabinoid în anul 1992. Echipa lucra împreună cu Raphael Mechoulam, omul care a izolat pentru prima oară THC-ul. Ei au folosit spectrometria de masă și spectroscopia de rezonanță magnetică nucleară pentru a identifica o moleculă, pe care au numit-o „anandamidă”, care înseamnă „fericire” în sanscrită. Au descoperit că anandamida funcționează ca un ligand natural pentru receptorul CB1.

Abia în anul 1995, cercetătorii au descoperit afinitatea de conectare a receptorului canabinoid la o moleculă descoperită anterior. Mechoulam și echipa sa au descoperit 2-arahidonil glicerol (2-AG), care se conectează la acești receptori, și l-au confirmat ca fiind al doilea endocanabinoid major. De atunci, au fost descoperiți și alți endocanabinoizi noi, dar interesul farmacologic stă în primii doi identificați.

Descoperirea este doar începutul

Descoperirea componentelor majore ale sistemului endocanabinoid a dus la o nouă paradigmă de abordare a fiziologiei umane și a homeostaziei. Cercetătorii explorează acum modalități de a viza ECS-ul pentru a modifica semnalizarea endocanabinoidă în beneficiul omului.

Descoperirea ECS-ului a dat naștere și la teorii precum deficiența clinică de endocanabinoizi, ceea ce sugerează că oamenii necesită un „tonus endocanabinoid” adecvat pentru funcționarea optimă. Deși este încă devreme, studiile privind ECS-ul și activatorii săi chimici sunt foarte promițătoare. Fără îndoială, multe alte descoperiri despre ECS vor apărea în curând.

Căutare produs