Când Au Fost Descoperiți Canabinoizii?

Descoperirea canabinoizilor ne-a arătat, încetul cu încetul, că planta de canabis este plină de potențial. Identificarea lor precedă chiar și descoperirea sistemului endocanabinoid (ECS) și a fost, de fapt, crucială pentru a ajuta cercetătorii să descopere rețeaua fiziologică.

Cercetătorii au identificat peste 100 de canabinoizi unici. Unele molecule au schimbat fața științei canabisului, în timp ce altele rămân relativ enigmatice și neatinse. Mai jos, vom arunca o privire când au fost descoperiți cei mai cunoscuți canabinoizi și cine merită lăudat pentru aceste descoperiri inovatoare.

Primii pionieri ai cercetării canabinoizilor

Înainte de a fi identificați și izolați ca și canabinoizi individuali, un grup oameni de știință au pus bazele esențiale pentru aceste descoperiri. Cercetătorii au început să obțină extracte de canabis brut la începutul secolului al XIX-lea, care vor evolua în curând în captarea de molecule specifice.

În anul 1840, un cercetător pe numele de Schlesinger a obținut primul extract activ^[1] din florile și frunzele plantelor de cânepă. La scurt timp după, o altă persoană pe numele de Decourtive a realizat un extract cu etanol din materiale similare în anul 1848. El a evaporat alcoolul și a descoperit o rășină întunecată. El a denumit substanța „canabină”.

Alți cercetători au luat hotărârea de a testa efectele acestei substanțe. Mai târziu, în secolul 19, oamenii de știință au pregătit o extracție cu alcool și au adăugat o soluție de var pentru a îndepărta clorofila. Mai apoi, au filtrat și au tratat amestecul cu acid sulfuric, urmat de evaporare. Cercetătorii au testat rășina rămasă și au descoperit că are un pH neutru. După ce au încercat „două treimi dintr-un bob” din substanță, ei au descris „efectele ca fiind puternic stupefiante”.

Oamenii de știință erau pe urmele unui nou compus, dar nu și-au putut da seama ce genera aceste efecte. Mulți susțineau că planta de canabisul adăpostea alcaloizi, Preobrajensky susținând că planta conține nicotină.

În vânătoarea alcaloizilor, Klein și colegii au izolat canabiminele A, B, C și D. La scurt timp după, cercetătorii au izolat alcaloizii canabisativină, din rădăcinile unui exemplar mexican și anhidrocanabisativină, din rădăcinile și frunzele unei alte tulpini mexicane sălbatice.

Deși, atunci când au fost testate pe șoareci, aceste substanțe au generat unele efecte, era clar că alți compuși erau responsabili pentru efectele unice ale plantei de canabis. Curând, oamenii de știință au dat peste o familie unică de substanțe chimice, care stă la baza acestor proprietăți: canabinoizii.

• CBN (1899)

CBN-ul, sau canabinolul, a fost primul canabinoid izolat din planta de canabis. Thomas Wood, W.T. Spivey și Thomas Easterfield au făcut această descoperire inovatoare^[2] în anul 1899. Aceștia au obținut molecula dintr-un eșantion de charas, o formă de rășină de canabis rulată manual. După ce au realizat un extract de etanol din eșantion, l-au trecut prin distilare fracțională și au produs un ulei vâscos.

Aceștia au descris rezultatul acestui proces ca fiind „de culoarea chihlimbarului atunci când este într-un strat subțire, dar roșu rubin atunci când reprezintă o masă mai mare”. Au descoperit că substanța posedă efecte psihoactive, chiar și în cazul dozelor de 0,05 g. După efectuarea acetilării, au descoperit CBN-ul.

Cu toate acestea, plantele de canabis nu creează CBN prin procese enzimatice. În schimb, canabinoidul apare ca urmare a degradării THC-ului. Prin urmare, echipa de cercetare lucrase cu mostre vechi de extracte, în care THC-ul era descompus.

• CBD (1942)

Chimistul american, Roger Adams, a izolat CBD-ul^[3] (cannabidiol) din canabis pentru prima oară în anul 1942. A extras renumitul canabinoid din florile de cânepă sălbatică din Minnesota. Adams a efectuat o extracție cu etanol pentru a crea un „ulei roșu”. Mai apoi, a distilat substanța sub presiune mică și a izolat canabidiolul din amestecul de compuși.

Decenii mai târziu, în 1963, cercetătorii au făcut o altă descoperire importantă cu privire la CBD - structura moleculară a canabinoidului. Raphael Mechoulam, chimist organic și profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a făcut această descoperire importantă^[4].

• CBG (1964)
CBG-ul (canabigerolul) provine din acidul canabinoid CBGA, care joacă un rol integral în biosinteza canabinoizilor. Mulți canabinoizi care provin din reacții enzimatice își încep viața ca și CBGA, acesta fiind un precursor principal. Mai multe enzime acționează asupra acestui acid canabinoid și îl transformă în alți membri ai familiei canabinoizilor. De exemplu, CBDA-ul sintaza transformă CBGA-ul în CBDA, care, mai apoi, se transformă în CBD atunci când este încălzit.

Raphael Mechoulam și Yechiel Gaoni și-au unit forțele în 1963 pentru a studia canabisului pentru câțiva ani. Această asociere a avut ca rezultat o serie de descoperiri în lumea științei canabisului. În 1964, perechea a început să cerceteze căile de biosinteză a canabinoizilor din plantă. Au rezolvat curând problema unei legături lipsă: De unde proveneau toți acești canabinoizi? Ei au identificat că CBGA-ul^[5] este puntea dintre alte substanțe chimice care se transformă în canabinoizi.

• THC (1964)

THC-ul produce majoritatea efectelor psihoactive asociate canabisului. Această moleculă controversată se atașează de receptorul CB1 al sistemului endocanabinoid pentru a produce aceste rezultate. La scurt timp după descoperirea CBG-ului, Mechoulam și Gaoni au spart codul și au identificat și izolat THC-ul^[6] (delta-9-tetrahidrocannabinol).

Duo-ul a sintetizat THC-ul pentru prima dată în anul 1965 și din nou în anul 1967. În ciuda succesului lor imens, Mechoulam atribuie descoperirile lor științei canabisului, efectuate mai devreme în același secol. Deși, în mod oficial, au izolat THC-ul în anul 1964, alți oameni de știință au pus bazele acestei descoperiri.

Atât Roger Adams, cât și Alex Todd, au reușit să sintetizeze molecule extrem de apropiate, din punct de vedere structural, THC-ului în anii 40. Acești cercetători nu au reușit niciodată să izoleze canabinoidul, dar au folosit canabinoizi precum CBD-ul pentru a crea molecule similare. Mechoulam afirmă că probabil erau foarte limitați de literatura și de tehnicile de care dispuneau la acea vreme.

• CBC (1966)

CBC-ul (canabicromenul) reprezintă aproximativ 0,3% din extractul din planta de canabis. Cu toate acestea, crescătorii au dezvoltat exemplare cu concentrații mult mai mari. Fiind un canabinoid non-psihoactiv, cercetătorii au explorat efectele farmacologice^[7] ale CBC-ul, descoperind un potențial intrigant.

În mod interesant, două echipe diferite au identificat CBC-ul în același an, folosind două metode diferite. Mechoulam și Gaoni au izolat și au identificat structura CBC-ului^[8] în anul 1966. Începând cu un extract de hexan, cei doi cercetători au efectuat un test de cromatografie și au identificat CBD-ul, THC-ul, CBN-ul, CBG-ul și CBC-ul. Canabicromenul a constituit aproximativ 1,5% din extract.

Aceștia au luat fracțiile care conțin CBC și le-au recromatografiat de două ori înainte de distilare. Folosind acest proces, au izolat CBC-ul și au reușit să identifice structura moleculară a canabinoidului. Rapoartele afirmă, de asemenea, și că o echipă de cercetători germani - Claussen, Von Spulak și Korte - au reușit să izoleze CBC-ul în același an, folosind percolarea benzenică a cânepei.

Canabinoizii: Vârful aisbergului

Cele cinci molecule de mai sus alcătuiesc canabinoizii principali regăsiți în plantele de canabis. Oamenii de știință au testat destul de mult aceste substanțe chimice. Cu toate acestea, o serie de peste 100 de canabinoizi și acizi canabinoizi așteaptă să fie complet elucidați de către cercetători. În următoarele decenii se vor înregistra cu siguranță pași masivi în domeniul științei canabisului.